Exploring Culture

To be continued

Tocmai am incheiat impreuna cu Ioana Voiculet prima noastra tabara pentru copii Exploring Culture la Londra. Sapte zile de descoperiri, de intilniri vocationale, de amuzament si antrenament. Ioana a fost cea care a initiat proiectul, impreuna am dat strigarea la Gianinani Place si am facut proba unei idei care vine in sprijinul copilor. O tabara care-I ajuta sa se cunoasca si sa cunoasca -mai mult decit turistic- orase importante ale lumii. Facind escale la Big Ben, Westminster Abbey, Trafalgar Square, St.Paul’s micii exploratori au calatorit prin lumile de succes ale romancelor Anamaria Marinca, Raluca Ragab si Mariana Gordan, au primit in dar un concert Nicolae Voiculet cu prietenii sai Sergiu Tuhutiu si Elena Vasilache, Nu cred ca trebuie sa adaug ce biografii profesionale formidabile au toti acesti romani care si-au gasit timp sa raspunda intrebarilor copiilor si sa le dea importanta cuvenita. Dar adaug. Anamaria este o actrita foarte bine cotata la Londra, cu premiul Bafta pentru interpretare la activ, cu filme alaturi de mari actori – dau exemplu recenta sa realizare in care joaca alaturi de Brad Pitt, “Fury”. Raluca Ragab are o functie de conducere intr-una din cele mai mari companii bancare din lume, Goldman Sachs. Mariana Gordan, sculptor si pictor, este o talentata artista care a realizat cu citiva ani in urma mozaicurile din citeva statii de metrou londoneze. Toti acestia au impartasit copiilor avizi de informatii noi experienta lor londoneza. Lor li s-au adaugat mai tinerii Sergiu Tuhutiu, un talentat pianist pe de-o parte si Elena Vasilache, cintareata, pe de alta parte, stabiliti mai recent la Londra. Iar Nicolae Voiculet, ambasadorul turismului romanesc le-a fost alaturi si cu sfaturi zilnice de viata dar si cu arta sa de exceptie, dezvaluita inca o data la Institutul Cultural Roman din Londra. Eu le-am studiat si ajutat dezinvoltura si forta de a se exprima direct, natural, iar Ioana a fost responsabila cu testele psihologice, strecurate subtil pentru a afla mai multe despre ei, teste alcatuite cu ajutorul unui psiholog cu mare drag de copii, Mihaela Oancea. O tabara care se vrea de ajutor si la sfirsitul careia copiii au strigat: “Nu vrem sa se termine!!!” De aceea vom continua.

You may also like

Leave a comment